Noutăți

Proiectul 3R a început!

Proiectul 3R a început! În data de 9 noiembrie 2020 a avut loc prima întâlnire a partenerilor din cadrul proiectului. Întâlnirea s-a desfășurat în mediul on-line, în cadrul căreia au luat parte reprezentanții tuturor țărilor partenere, și anume: România, Polonia, Marea Britanie, Danemarca și Spania. Prima întâlnire de proiect a fost dedicată prezentării scopului și obiectivelor proiectului, cât și dezvoltării planului de lucru pentru întregul proiect. Pe de altă parte, în cadrul întâlnirii, partenerii proiectului au trasat liniile directoare pentru primele 6 luni de implementare a proiectului. Conform Aplicației, consorțiul proiectului își va concentra atenția asupra primului rezultat intelectual (IO1) timp de 6 luni, cel de-al doilea rezultat intelectual (IO2) fiind discutat, în cadrul următoarei întâlniri a partenerilor proiectului, organizată la sfârșitul lunii iunie 2021, în Granada, Spania.

Pregatirea personalului C1

În perioada 20-22.10.2021, în Cordoba, Spania, a avut loc primul Staff Training dedicat învățării formatorilor cum să folosească instrumentele proiectului 3R în munca zilnică cu detinutii. Au fost prezenți 3 participanți din fiecare țară partenera in proiect – RO, PL, ES, DK și Marea Britanie.